24 de ani de la acordarea statului special Găgăuziei

fb.com

Duminică, la Comrat a fost sărbătorită a 24-a aniversare a adoptării de către Parlamentul Republicii Moldova a legii „Cu privire la statutul juridic special al UTA Găgăuzia”.

La eveniment au participat reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, conducerea regiunii şi preşedintele Igor Dodon, care a promis că statutul special au autonomiei va rămâne neschimbat.

Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, prezent la eveniment, a declarat că legea privind statutul juridic al Găgăuziei a fost un compromis pentru ca toţi cetăţenii ţării să trăiască în pace.

„Această lege a fost un compromis între Chişinău şi Comrat. Noi, Chişinăul ne vom ţine de cuvânt pentru că voi aţi păstrat cuvântul dat acum 24 de ani şi am trăit împreună în pace timp de 24 de ani fără destabilizare”, a spus preşedintele Igor Dodon, potrivit TV Moldova 1.

„Legea noastră trebuie să primească statut constituţional, numai în acest caz vom avea garanţia că, prin schimbarea puterii în Republica Moldova, statutul nostru juridic special va rămâne neschimbat”, a menţionat başcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah.

Legea Republicii Moldova „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei” a fost adoptată de Parlamentul R. Moldova în data de 23 decembrie 1994. Autonomia include 27 de localităţi, în care trăiesc circa 160 de mii de persoane.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*