Category Archives: Profil

Fiica primului președinte al R. Moldova a ajuns șef mare la ONU

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a numit-o pe diplomata Natalia Gherman, fost vicepremier și ministru de Externe al R. Moldova, în funcția de Reprezentant Special și Sef al Centrului Regional ONU pentru Diplomație Preventiva pentru Asia Centrală (UNRCCA).

Șef nou la Federația Moldovenească de Tenis

Elena Organ este noua preşedintă a Federaţiei Moldoveneşti de Tenis (FMT). Ea a fost singura candidată la această funcţie în cadrul Adunării Extraordinare a Federației.

Cum l-a luat cu tortul Erdogan pe un deputat din Moldova

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a făcut o surpriză neașteptată deputatului moldovean, Nae Simion-Pleșca, care se află la Ankara în componența unei delegații oficiale a R. Moldova în frunte cu spicherul Andrian Candu. 

Un înotător din Moldova a trecut înot Gibraltarul

Sportivul amator din Moldova, Dmitri Voloșin, a trecut înot strâmtoarea Gibraltar, traversând distanța de 18 km. Împreună cu Voloșin, au înotat și doi sportivi din SUA și Franța.

Un diplomat moldovean, ales șef într-o structură importantă a ONU

Reprezentantul Permanent al R. Moldova pe lângă Oficiul ONU la Geneva, ambasadorul Tudor Ulianovschi, a fost ales în calitate de președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare  – cel mai important organ decizional din cadrul Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), pe lângă Conferințele Ministeriale care au loc o dată la patru ani.

Fost consilier al premierului Filat, propus de PD la funcția de ministru al Apărării

Vicepreşedintele PPE, Eugen Sturza, fost consilier al premierului Vlad Filat, a fost propus de coaliția de guvernare pentru funcţia de ministru al Apărării.

Pierderea grea pentru Ghimpu; Un deputat s-a retras din fracțiunea parlamentară a PL

Deputatul Iurie Dârda, un prosper om de afaceri și fondator al câtorva companii de construcție, s-a retras din fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal.

Ilie Ilașcu – „Cetățean de Onoare al mun. București”

Autoritățile Bucureștiului au decis, acum câteva zile, să-i acorde fostului deținut politic din R. Moldova titlul de „Cetățean de Onoare al ,mun. București”. Conform deciziei, de acest titlul s-au mai învrednicit antrenorul român de fotbal, Mircea Lucescu, și jucătoarea de handbal, Cristina Neagu.

Unul dintre cei mai cunoscuți procurori din Moldova, șef-adjunct interimar la Anticorupție

Procurorul Adriana Bețișor, care a instrumentat unele dintre cele mai răsunătoare dosare, inclusiv al ex-premierului Vlad Filat, a fost avansată în funcţie, fiind numită șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție.

Noul șef al Delegației UE în Moldova vine la Chișinău

Diplomatul slovac Peter Michalko vine săptămâna viitoare la Chișinău pentru a-și începe misiunea de șef al Delegației Uniunii Europene în Moldova.