Monthly Archives: February 2017

EXPERT. Statutul special acordat Transnistriei ar putea „sfâșia” R. Moldova

Analistul Jamestown Foundation, Vladimir Socor a declarat într-un interviu pentru hotnews.ro că noua denumire a federalizării R. Moldova este „statut special”. Expertul susține că acest plan este periculos și ar putea provoca o serie de cascade de revendicări pentru statute speciale.

Moldoveni întorși din drum spre Rusia și UE

48 de cetățeni din R. Moldova au fost nevoiți, săptămâna trecută, să revină în țară, după ce li s-a refuzat intrarea în Rusia și Uniunea Europeană, potrivit datelor Poliției de Frontieră.

OPINIE. Kremlinul pregătește un altfel de Ianukovici la Chișinău

Afirmația a fost făcută într-o emisiune la Prime TV de către jurnalistul Petru Bogatu și îl vizează pe președintele Dodon prin prisma acțiunilor acestuia din ultima perioadă.

Autoritățile de la Chișinău trimit în Diaspora 1500 de mărțișoare

Biroul Relații cu Diaspora (BRD) va expedia până pe 1 martie a.c. asociațiilor de moldoveni și misiunilor diplomatice de peste hotare 1.500 de mărțișoare confecționate de copii din Moldova.

FOTO. Dodon în ipostaza lui Lenin

Ieri, președintele țării, Igor Dodon a mai făcut niște „călătorii prezidențiale” prin raioanele Moldovei. De această dată – în regiunea de sud a țării.

VIDEO. „SunStroke Project” va reprezenta R. Moldova la „Eurovision”

Formația „SunStroke Project” va reprezenta R. Moldova cu piesa „Hey, Mamma” la „Eurovision Song Contest 2017”. Concursul internațional va avea loc în luna mai de Kiev (Ucraina).

DOC. Ilie Ilașcu se retrage din partidul „Dreapta”, lansând acuzații grave la adresa șefilor formațiunii

Fostul deținut politic de la Tiraspol, Ilie Ilașcu, vicepreședintele Partidului „Dreapta”, a anunțat, sâmbătă, că se retrage din partidul unionist „Dreapta”, lansând o serie de acuze grave la adresa conducerii formațiunii.

Deputatul care a preluat mandatul lui Filat s-a retras din PLDM

Simion Griștiuc, deputatul care a preluat mandatul lui Vlad Filat, a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

16 premii au fost acordate în cadrul „Galei Premiilor AIPA”

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), sub patronajul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în colaborare cu partenerii de dezvoltare din domeniul agriculturii, a organizat prima ediție a „Galei Premiilor AIPA” în cadrul căreia au fost premiați mai mulți producători agricolei.

A fost stabilită data când Parlamentul va decide soarta ministrului Ruxanda Glavan

Legislativul de la Chișinău a anunțat că va examina la 2 martie moțiunea simplă înaintată ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan.