Monthly Archives: April 2018

Visul ministrului Gaburici

„Am un vis. La intrarea în Tekwill, în afara de logo-urile noastre și cele ale partenerilor de dezvoltare, să stea, pentru început, încă trei logouri – Apple, Google și Tesla, de exemplu, iar apoi încă multe altele. În R. Moldova să vină aceste mari companii ale sectorului IT, iar noi să avem peste 100.000 de specialiști care să muncească aici, în țara lor, cu salarii foarte bune și CV-uri care să le asigure viitorul”.

Dobândirea cetățeniei RM prin recunoaștere, simplificată

Procedura de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere a fost simplificată. Prevederea este valabilă pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul țării noastre, indiferent dacă acestea dețin cetățenia altui stat și dacă domiciliază în țară sau în străinătate.

Încasările Vămii la buget încep să crească după sărbătorile pascale

Săptămâna trecută, în perioada 16-22 aprilie, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 395,7 milioane lei, fiind perfectate per total 10 032 declarații vamale.

Pesticidele din trei raioane din RM vor fi evacuate și distruse cu suportul NATO

Ministerul Apărării a anunțat despre demararea  activităţilor de evacuare şi distrugere a deşeurilor de pesticide, colectate în depozitele centrale din Ceadâr-Lunga, Sângerei şi Ungheni.

Șeful diplomației RM întreprinde o vizită în SUA

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, participă, în perioada 23-27 aprilie a.c., la New York, la Reuniunea de nivel înalt a Adunării Generale ONU privind construcţia păcii durabile, precum și  Forumul Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) privind finanţarea pentru dezvoltare.

Ucraina, R. Moldova și Georgia înființează o Adunare Interparlamentară

O Adunare Interparlamentară Ucraina-Moldova-Georgia va fi înfiinţată în cadrul forumului internaţional care se va desfăşura la Kiev pe 8 şi 9 iunie.

OPINIE. De ce Dodon susține dialogul cu UE

Opinia Președintelui Dodon față de apropierea de UE se bazează pe o abordare strict pragmatică, suspicioasă față de intențiile europene în materie de securitate și profund dezinteresată de aderarea europeană, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză semnat pentru Agenția IPN.

O localitate din sudul țării a semnat Declarația de Reunire

O Declarație de Unire cu România a fost semnată în com. Manta, raionul Cahul. Actul a fost semnat de primarul localității, zece consilieri și câțiva locuitori ai satului Manta.

Doliu în familia scriitorului Spiridon Vangheli

Eleonora Vangheli, soția cunoscutului scriitor Spiridon Vangheli, a încetat din viață. Anunțul despre deces a fost făcut de Primăria Ialoveni, potrivit TV8.

VIDEO. Igor Dodon anunță o nouă inițiativă! „Dacă va fi respinsă, vom face acest lucru după alegerile parlamentare”

Președintele Igor Dodon a anunțat în cadrul Forumului etniilor „Păstrând moștenirea, făurim viitorul”, care a avut loc la Chișinău, că, săptămâna viitoare, va lansa o inițiativă cu privire la drapelul istoric – steagul domnitorului Ștefan cel Mare. Igor Dodon va propune ca stindardul să fie arborat alături de steagul oficial al țării.