R. Moldova va beneficia de 35% din bugetul asistenței externe pe care o oferă România în 2016

Este vorba de suma de 10,09 mil. de lei românești (circa 2,3 mil. de euro) prevăzută pentru 2016 pe care România o va acorda la realizarea unor programe ce vor fi finanţate din bugetul de asistenţă oficială pentru dezvoltare (AOD) al MAE de la București, transmite Puterea.

Un comunicat am Ambasadei României la Chișinău arată că circa 35% din totalul bugetului este destinat R. Moldova, unde vor fi finanţate proiecte în domenii precum justiţie şi afaceri interne, agricultură, educaţie, creşterea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea societăţii civile.

De asistența financiară a României vor beneficia în 2016 Georgia, Egipt, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Ucraina, Tunisia, Libia, Irak, Palestina, Afganistan, care vor primi circa 25% din buget pentru proiecte vizând sprijinirea procesului democratic, societatea civilă, consolidarea capacităţii instituţionale în diferite domenii ale administraţiei, educaţiei, protecţia copilului, reducerea riscului expunerii la dezastre.

Aproximativ 10% din buget este destinat asistenţei umanitare, fiind acordat pe măsura apariţiei unor necesităţi la nivel internaţional. 25% din buget este destinat contribuţiilor la proiecte tematice sau organizaţii multilaterale destinate promovării democraţiei şi respectării drepturilor omului, societăţii civile, reconstrucţiei post-conflict, precum şi activităţilor de educaţie pentru dezvoltare şi activităţilor de conştientizare publică în domeniul dezvoltării.

De notat că România şi-a luat angajamentul la nivelul UE ca, până în 2030, să crească volumul asistenţei pentru dezvoltare oferite la 0,33% din venit naţional brut.

Foto:  independent.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *