Cum moldovenii își cheltuiesc banii

Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în anul 2015 au constituit, în medie, pe o persoană 2048,5 lei, în creştere faţă de 2014 cu 12,8%, informează Puterea.

În termeni reali, potrivit Biroului Național de Statistică, populaţia a cheltuit în medie cu 2,8% mai mult față de 2014.

Conform unui raport al BNS privind veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2015, cea mai mare parte a cheltuielilor este destinată pentru necesarul de consum alimentar – 42,1%. Pentru întreţinerea locuinţei o persoană în medie a alocat 17,9% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 11,2%. Restul cheltuielilor au fost direcţionate pentru serviciile de sănătate (6,5%), transport (4,5%), comunicaţii (4,3%), dotarea locuinţei (3,9%), studii (0,6%).

Cheltuielile de consum ale celor din mediul urban sunt cu 751,3 de lei sau de 1,4 ori mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural. La orașe, pentru asigurarea consumului de produse alimentare, populaţia a alocat 39,6% din cheltuielile lunare de consum, iar în mediul rural – 44,8%. Totodată, populaţia urbană comparativ cu cea rurală cheltuiește mai mult pentru întreţinerea locuinţei (18,7% faţă de 17,0%), transport (5,0% faţă de 4,1%), servicii de comunicaţii (4,6% faţă de 4,0%), hoteluri şi restaurante (2,9% faţă de 0,5%), servicii de agrement (2,0% faţă de 0,7%).

Anul trecut, cel mai puţin populaţia a cheltuit în trimestrul I – 1913,3 lei, iar cel mai mult în trimestrul III – 2132,7 lei. Ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare a oscilat de la 41% în primele trei trimestre, până la 43% în trimestrul patru.

Venit_Chel_2015_Statistica

Diagrama: statistica.md

Foto: timpul.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *