Tiraspolul se împrumută de la o companie privată pentru a plăti lefurile bugetarilor

Pretinsul guvern de la Tiraspol a anunțat că a semnat un acord de împrumut cu holdingul „Sheriff” în vederea luării unui împrumut care va fi folosit la plata restanțelor salariale din 2015 ale angajaților din sfera bugetară, comunică Puterea.

Împrumutul va fi transferat săptămâna viitoare pe conturile ministerului finanțelor al regiunii, iar plățile salariilor restante urmează să fie făcute în decurs de 10 zile.

Guvernul de la Tiraspol nu a anunțat despre ce sumă este vorba, dar, anterior, compania „Sheriff” le-a propus autorităților un credit în valoare de 26,5 mil. USD.

La începutul lunii aprilie, autoritățile transnistrene au solicitat ajutorul financiar al Rusiei pentru a putea lichida restanțele la plata salariilor. Administrația de la Tiraspol anunțase că are nevoie de circa 60 mil. USD pentru lichidarea tuturor restanțelor.

Foto: novostipmr.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *