Limita pentru depunerea Declarației pentru Valoare, majorată de la 300 la 5000 de euro

Guvernul de la Chișinău a adoptat proiectul Regulamentului Serviciului Vamal privind implementarea normelor comunitare de declarare şi control a valorii în vamă a mărfurilor. Între altele, documentul prevede majorarea sumei-limite de la 300 de euro, cât este în prezent, până la 5000 de euro, transmite Puterea.

Numai dacă valoarea mărfii adusă în țară va depăși suma 5000 de euro, posesorul va trebui să depună Declarația Valorii în Vamă.

Proiectul adoptat defineşte acţiunile care trebuie să fie întreprinse atât de organul vamal, cât şi de agentul economic la declararea şi confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate.

Potrivit Serviciului Vamal, Regulamentul prevede posibilitatea agenților economici de a dispune de mărfurile respective cu condiția de a prezenta ulterior documentele concludente pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate și depunerii unei garanții ce ar acoperi diferența la plata drepturilor de import aferente valorii în vamă declarate și celei stabilite provizoriu de organele vamale.

Autoritățile se așteaptă că implementarea procedurii vizate va asigura diminuarea cheltuielilor legate de staționarea unităților de transport în terminalele vamale, precum și va acorda posibilitate declaranților de a livra mărfurile la destinație, evitând întârzierile legate de perfectarea vamală a acestora.

Regulamentul a fost elaborat cu suportul Programului USAID BRITE, fiind consultat cu reprezentanți ai AmCham și Misiunii EUBAM. Proiectul a fost supus Expertizei Anticorupţie, nefiind atestate incompatibilităţi cu standardele naţionale şi internaţionale anticorupţie.

Foto: allmoldova.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *