Jocurile democrației infantile (2)

Poziționarea jucătorilor. Jocul democratic (a nu se confunda cu jocul de-a democrația!) presupune existența a doi actori politici: guvernarea și opoziția. Scopul guvernării este să realizeze cele promise în campanie. Dacă nu integral, lucru practic imposibil de realizat, atunci măcar parțial. Cei de la putere vor încerca să folosească pârghiile administrative pentru crearea unui context care să îi favorizeze în viitoarea campanie.

Sarcina opoziției este de a specula pe eșecurile și greșelile guvernării. Conducându-se de principiul ”cu cât mai rău, cu atât mai bine”, opoziția va încerca să puncteze pe nereușitele și greșelile guvernării pentru a slăbi pozițiile partidelor din arcul puterii. Comportament dictat de factori obiectivi. De rând cu critica, cei din opoziție vor propune alternative pentru o mai bună guvernare. Dacă reușesc să convingă alegătorul, atunci la următoarele alegeri ar trebui să dea seama în fața cetățenilor. Și tot așa din scrutin în scrutin. Astfel, democrația este un mecanism care se autoenergizează.

Un criteriu al unei democrații funcționale este alternanța la guvernare. Adică situaţia când în procesul de exercitare a puterii politice opoziția şi guvernarea se schimbă cu locurile. Trebuie să recunoaștem că la acest compartiment stăm bine. Alternanță am avut în 2009 și în 2001, dar și până atunci.

Interesul poartă fesul. Acestea fiind regulile, concurenții electorali  își construiesc discursul în dependență de locul ocupat pe eșichierul dintre guvernare și opoziție. Partidele aflate la guvernare, ca regulă, optează pentru o campanie curată, preferând să nu-și amintească de promisiunile făcute cândva. Opoziția, din contra, are menirea de-a taxa pe cei de la guvernare pentru tot și pentru toate. Campania electorală este perioada când se scot la iveală toate abuzurile celor de la putere. Ele sunt iminente. Faptul că puterea corupe o știm încă de la lordul Acton. Așa că nu este la noi începutul și, cu siguranță, nici sfârșitul. Dacă e să ne referim la corupere, bineînțeles.

De acea bătăliile electorale sunt firești. Fiecare actor își organizează prestația în campanie și decide cum să-și potrivească promisiunile din propriul program electoral cu critica oponenților. Nimic nou. Conform unor calcule în SUA raportul constructiv/critică este, undeva, jumătate la jumătate. După cum menționam, bâta criticii este la îndemâna opoziției. Cei de la guvernare sunt mai vulnerabili. De acea încearcă să-și acopere lacunele cu resursele administrative care-i sunt accesibile. Se consideră că în mod normal acestea pot aduce până la 10 la sută din voturi. Asta dacă se acționează în cadrul legii, fie chiar și la limitele ei, dar fără fraude și încălcări grosolane.

Invincibilii și anemicii. Urmărind confruntările de la acest început de campanie, remarcăm două aspecte. Primul, este legat de apariţia unor scheme mai mult sau mai puţin ramificate în care sunt implicate persoane cu funcţii foarte înalte în stat sau în partide și membrii familiilor acestora. Apare întrebarea firească: ei devin mafioţi fiindcă sunt la putere sau sunt la putere fiindcă sunt mafioţi?

Celălalt aspect, ţine de reacţia societăţii la aceste dezvăluiri. Este una anemică. Suprasaturaţie. Cetăţeanul deja ştie că în campanie se minte masiv. Efectele criticilor și a dezvăluirilor senzaționale este unul minimal. Până la urmă, una cu alta formează decizia de vot. Despre decizia de vot a moldoveanului s-au scris multe. Oricum, rămâne o mare enigmă. Acesta adaugă campaniei suspans, iar actorilor – doza necesară de adrenalină.

Cercul vicios. Am văzut care sunt actorii și regulile jocului democratic. Spiritul democrației se conține într-o afirmație care-i aparține lui Thomas Jefferson, unul dintre ”părinții fondatori” ai Statelor Unite ale Americii: „Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură”.

Motive de mândrie: și la noi cei de la guvernare se tem de cetățeni. Dar, nu ține mult. De fobie – nici vorbă. Repede se reculeg. Revin la vechile scheme, iar în cazul alternanței le dau suflu nou. Un cerc vicios în care ne învârtim mai bine de două decenii. A rupe acest cerc și a ridica societatea la un nivel calitativ nou este sarcina elitelor în general și a celor politice în mod special. Misiune imposibilă? Deocamdată.

Lamentări geo-electorale. Se tot văicără unii: vezi tu ce puține secții sau deschis în Rusia. Dar mă întreb și vă întreb: cum să deschizi secții de votare peste hotare acolo unde cetățenii noștri nici măcar nu au făcut un minim efort de-a se înregistra prin conectarea calculatorului și accesarea sitului respectiv? Dacă acest exercițiu de civism este o problemă, atunci cum acești alegători se vor documenta pentru cine să voteze, cum se vor familiariza cu programele electorale ale concurenților? Probabil, se preferă să fie ambarcaţi în ZIL-uri şi descărcaţi direct în cabinele de vot.

Președintele Traian Băsescu, reieșind din strategiile campaniei de alegeri prezidențiale din România, readuce pe ordinea zilei problema unirii. Extremele de la Chișinău își freacă mâinile: miroase a chilipir. Temă de campanie și voturi neprogramate. Ar pica bine, mai ales pentru partidele pro-ruse, și vre-un marș al unirii undeva la Bălți, Comrat sau Edineț. De ce nu? Dar la asta ei, acum, pot numai să viseze.

Picătura chinezească. Apropo de vise. Săptămâna trecută D. Crudu ne-a îngrozit împărtășindu-ne coșmarurile sale nocturne. Am avut și eu un vis. Unul frumos. Se făcea că cele trei partide proeuropene cu șanse  (PLDM, PDM și PL) au luat la alegeri circa 70 la sută din voturi. Dar până la asta, la un moment dat, cei asupra cărora planează suspiciuni de corupție, trafic de influență și delapidări de bani publici s-au retras de pe listele electorale, iar liderii răsuflași au făcut câțiva pași înapoi. În paralel a fost sistată difuzarea blocurilor de ştiri de la canalele TV ruseşti.

Referitor la canalele ruseşti. Sâmbătă seara, în prime-time cetățenii noștri au avut ocazia să savureze din plin show-ul președintelui Vladimir Putin din cadrul reuniunii Clubului Valdai, desfăşurată la Soci. Straniu, de ce ne surprind, atunci, afecțiunile concetățenilor noștri pentru președintele rus și partidele pro-moscovite?

În ritm de tulburel. Campania electorală mai este și perioada mersului politicienilor în popor. Judecând după reportajele TV, peste tot unde ajung dregători noștri sunt întâlniți cu pâine și sare, fetițe cu fundițe, lăutari iscusiți. Unde calcă ei se dau în exploatare spații locative, se deschid școli, apar apeducte și gazoducte, drumurile devin europene. Fericit e dealul, fericit e valea. Se cutremură țara într-un cântec și voie bună. Tulburelul nu mai rezistă în butoaie. Se prinde cu toți în horă.”Pune perinița jos și sărută cu folos!” – strigă un primar pățit.

Mulți sunt din cei care-l cred pe cetățean turmentat. Nu-i adevărat! Deschideți primele rapoarte financiare prezentate la CEC de către concurenții electorali și o să vă convingeți. Lumea nu-și dă rând să doneze ultimul leu în fondul electoral al partidului iubit. Și asta-i doar începutul!

Porția de optimism. Vine de la Kiev. Partidele proeuropene sunt masiv reprezentate în parlamentul ucrainean. Istoria Ucrainei nu a mai cunoscut un asemenea avânt patriotic. Este și meritul lui Vladimir Putin. Unde dai și unde crapă! Lecția ucraineană încă trebuie învățată. Dar, este tema unui subiect aparte. Vom mai reveni.

Rămânând la capitolul veștilor bune, nu putem trece pe lângă o știre difuzată recent la Chișinău. Undeva pe teritoriul Tracom-ului o echipă de entuziaști au reușit să obțină din apă – cu ajutorul curentului electric – hidrogen. Acesta, la rândul său, după cum ne-o relatează chiar autorii, ar putea fi utilizat drept sursă energetică. Dacă este adevărat atunci chiar din această iarnă unii se vor încălzi cu apa rece din robinet. Incredibil. Prea frumos ca să fie adevărat? Dar mai știi…

Alexandru Solcan

Foto: facebook.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *