Iurie Leancă despre „tandemul prezidențial” Năstase-Sandu: „candidatul unic se numește Maia Năstase”

Candidatul Partidului Popular European pentru funcția de președinte al R. Moldova, Iurie Leancă, critică dur și a făcut haz pe seama anunțului Platformei DA și PAS de a merge în alegeri prezidențiale cu câte un candidat, deși anterior au declarat că vor face front comun în scrutin, transmite Puterea.

Iurie Leancă a scris ironic pe o rețea de socializare că acest „candidat unic se numește Maia Nastase”.

PPE a făcut parte din formatul de negocieri cu Platforma DA și PAS în vederea desemnării unui candidat unic, dar s-a retras ulterior, Leancă declarând în câteva rânduri că „negocierile au fost mimate” și că „nu s-a vrut niciodată candidat unic”.

„Astăzi nu este un candidat unic al opoziției de dreapta pentru că în mod real nu s-a dorit. Tot ce v-au spus Maia Sandu și Andrei Năstase în urmă cu două săptămâni, că vor veni cu candidat de dreapta, a fost doar o demagogie ieftină”, a scris Iurie Leancă pe o rețea de socializare.

Liderul PPE spune că cei doi oameni nu se pot înțelege pentru că „unuia nu-i dă voie stăpânul, iar celălalt are nevoie de loc de muncă pentru că stă de câteva luni și nu-și găsește ocupație după ce a plecat din funcția de ministru în guvernul pd-pcrm-pldm”.

„Amândoi își joacă acum cartea vieții, au visat prea mult la funcția asta ca să abandoneze. Problema este alta: acești doi oameni care au mințit populația că vor merge cu un candidat unic vor să fie președinți? Ei și-au început drumul spre Președinție cu o mare păcăleală și o bătaie de joc față de oameni”, a menționat Iurie Leancă.

„Acești doi demagogi m-au criticat când am spus că mimează negocierile și azi se vede adevărul. Cred că oamenii pot deja să tragă concluzii importante despre seriozitatea acestor două candidaturi”, a menționat în finalul mesajului Iurie Leancă.

Foto: ppe.md

5 Responses to Iurie Leancă despre „tandemul prezidențial” Năstase-Sandu: „candidatul unic se numește Maia Năstase”

  1. Wilson says:

    Am impresia ca Leanca a parasit acest clan la timp, deoarece putea sa devina si el o marioneta de a lui Topa, la fel ca Maia. Acest clan dosreste capturarea statului, Nastase in frunte, iar Topa in spate.

  2. Daniel says:

    Nu s-a dorit pentru că Năstase nu a dorit să cedeze, el e cu mult mai puțin stimat ca Maia, chiar dacă și aceasta nu este cel mai corect om la noi în societate,și atunci Maia a înțeles că fiind mai apreciată de sondaje că șansele ei sunt mai mari și i-a dat un șut lui Năstase, cum și Filat după ce s-a folosit de Țopa nu l-a mai scăpat de pedeapsă penală.

  3. Mihaela says:

    Maia Nastase pfffffffff asta e buna, doua persoane care si-a amagit in permanenta electoratul dar se viseaza presedinte. Niciodata

  4. veaceslav says:

    Asa sau alfel, vedem deja ca Maia si Nastase profita din plin de presa platita din banii BEM pentru a-si face PR. Nu degeaba era tirajata orice declaratie tampita de a lor.

    http://mesaj.md/scandalos-maia-sandu-si-andrei-nastase-isi-mint-alegatorii-din-prima-zi-a-perioadei-electorale/

  5. Jora says:

    nu mai este nic Leancă atît de corect dar aici are dreptate! Dacă ei de pe acum încep să ne mintă apoi ce să mai spunem pe viitor ce vor face?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *