Reacția Chișinăului la „decretul” lui Șevciuk de aderare a Transnistriei la Rusia

Biroul pentru Reintegrare a luat act cu consternare de aşa-zisul „decret” al liderului de la Tiraspol cu privire la punerea în aplicare a rezultatelor aşa-zisului „referendum republican din 17 septembrie 2006” vizând „independenţa” Transnistriei şi „aderarea ulterioară a acesteia la Federaţia Rusă”.

Autorităţile moldoveneşti califică actul în cauză ca fiind unul nul şi neavenit, având în vedere faptul că acesta a fost emis de către o autoritate neconstituţională în baza unui referendum desfăşurat în mod ilegal pe o parte din teritoriul R. Moldova.

Biroul pentru Reintegrare îşi exprimă regretul şi profunda dezamăgire de faptul că actul în cauză subminează eforturile autorităţilor constituţionale şi ale partenerilor internaţionali implicaţi în procesul de negocieri în formatul „5+2” menite să identifice o soluţie viabilă pentru problema transnistreană, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană. Un atare comportament sfidător şi reprobabil merită să fie cu atât mai mult blamat în condiţiile relansării recente a negocierilor vizând reglementarea conflictului transnistrean şi necesităţii soluţionării problemelor stringente cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

În acest context, autorităţile moldoveneşti se adresează către actorii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean cu rugămintea de a lua atitudine faţă de actul emis la 7 septembrie curent de către liderul de la Tiraspol în vederea evitării unei derapări a procesului de negocieri şi apariţiei unor noi tensiuni în această parte a Europei, scrie Moldpres. 

Amintim că liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuc a semnat un decret privind punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2006 la care 97 la sută dintre transnistreni au votat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea ei ulterioară la Rusia. Legislația transnistreană urmează de urgență să fie adusă în conformitate cu cea a Rusiei, iar sovietul suprem și executivului de la Tiraspol își coordona activitățile în acest scop.

Decretul lui Șevciuc a fost emis pe fundalul unei crize profunde pe care o traversează regiunea controlată de regimul separatist de la Tiraspol.

Foto: gov.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *