„Rusia se implică masiv şi nedorit în alegerile parlamentare” | Alexandru Tănase

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Alexandru Tănase, susţine că există “implicări masive şi nedorite” în alegeri din partea Rusiei, care “asistă mediatic, financiar şi nu doar” acele formaţiuni politice care promit o apropiere de ea.

Alexandru Tănase a declarat presei, sâmbătă, la Alba Iulia, că în Republica Moldova alegerile nu sunt politice şi nu reprezintă un banal exerciţiu de formare a puterii.

„În Republica Moldova, alegerile nu sunt politice, nu e un banal exerciţiu de formare a puterii de stat. În realitate, mâine (duminică – n.r.), ca şi de fiecare dată, moldovenii vor avea de făcut o alegere geopolitică. Aşa este construit sistemul în Moldova, că se votează pentru Europa sau pentru defuncta Uniune Sovietică, şi mâine se va da exact aceeaşi bătălie. Cetăţenii moldoveni vor fi puşi în situaţia să opteze pentru un viitor european sau pentru o nostalgie după anumite timpuri care au apus, slavă Domnului, şi sper eu nu vor mai reveni”, a spus Tănase, citat de Mediafax.

Întrebat dacă vor fi alegeri corecte în Republica Moldova, el a spus că speră că scrutinul „se va desfăşura normal”, însă a adăugat că există „implicări masive şi nedorite” din partea Rusiei, care “asistă mediatic, financiar şi nu doar acele formaţiuni politice care promit o apropiere de Federaţia Rusă”.

“În partea care ţine de corectitudinea scrutinului este un scrutin complicat, unde asistăm la implicări masive şi nedorite din partea vecinilor noştri estici, în mod special, este vorba de Federaţia Rusă, care asistă mediatic, financiar şi nu doar acele formaţiuni politice care promit o apropiere de Federaţia Rusă. Sperăm foarte mult că scrutinul se va desfăşura normal, sperăm că cetăţenii Republicii Moldova care sunt în afara ţării vor avea posibilitatea să voteze şi scrutinul să decurgă onest, sincer şi cu respectarea tuturor normelor legale”, a mai spus Alexandru Tănase.

Întrebat cum se aşteaptă să fie votul moldovenilor, Tănase a răspuns că poate spune doar cum îşi doreşte el să fie rezultatul şi, mai exact, ca “acele formaţiuni politice care subscriu valorilor europene şi care văd Republica Moldova în Europa să obţină o victorie convingătoare”.

“Pot să vă spun cum vreau eu să fie rezultatul. Vreau ca acele formaţiuni politice care subscriu valorilor europene şi care văd Republica Moldova în Europa să obţină o victorie convingătoare. Este ok să ţinem minte trecutul, dar este o prostie să te întorci acum de unde ai pornit. Este corect ca, dacă te-ai angajat într-un proiect, bunăoară noi ne-am angajat să mergem spre Europa, să continuăm acea cale până vom atinge punctul final şi vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene”, a afirmat Alexandru Tănase.

Preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, a făcut aceste declaraţii sâmbătă, la finalul ceremoniei în cadrul căreia a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “1 Decembrie 1918”. Tănase a oferit simbolic reprezentanţilor universităţii o bucată din sârma ghimpată care era amplasată pe malul moldovean al Prutului pentru a despărţi Republica Moldova de România.

Foto: tanase.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *