Vlad Filat va fi transferat la Penitenciarul nr.2 din Lipcani

Fostul premier, Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare, pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă va fi transferat din Penitenciarul nr. 13 din Chişinău la Penitenciarul nr. 2 din Lipcani.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), Ana Botez, a menționat că „după pronunțarea deciziei Curții de Apel, DIP are la dispoziție 15 zile pentru a efectua transferul dintr-un penitenciar în altul. În acest sens, conducerea instituției urmează să emită în timpul apropiat o dispoziție când va avea loc schimbul deținutului”.

Avocaţii lui Vlad Filat au depus o cerere la DIP, prin care au solicitat ca ex-premierul să nu fie transferat, ci să fie deținut în continuare în Penitenciarul nr.13 din Chișinău.

Fostul prim-ministru Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie 2015, în baza autodenunţului lui Ilan Shor, care a declarat că i-ar fi dat fostului prim-ministru mită în valoare de 250 mln. USD, acuzații respinse de Filat. Acesta este acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la BEM. La 27 iunie curent, Filat a fost condamnat de prima instanţă la 9 ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Pe 11 noiembrie, Curtea de Apel a menţinut în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani privind termenul de detenţie, însă a admis parţial contestaţiile avocaţilor referitor la confiscarea averii fostului premier. Partea apărării a afirmat că va ataca decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție, în termenul stabilit de lege.

Moldpres

Foto: captură PRO TV Chișinău

2 Responses to Vlad Filat va fi transferat la Penitenciarul nr.2 din Lipcani

  1. Uncleded says:

    Invata geografia penitenciarelor pe care in 2013 a refuzat sa le repare. Karma asta 😀

  2. Oleg says:

    Da ce asa de mirari lumea acolo isi ispaseste pedapsa de zeci de ani. Ajunge atita lux in N13.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *