BNM a semnat  un Memorandum cu Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre

Memorandumul de Înțelegere între Banca Națională a Moldovei (BNM) și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) a fost semnat la 3 iulie, în cadrul forumului regional de afaceri „Moldova-împreună pentru a sprijini creșterea economică”.

Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău cu ocazia Reuniunii anuale a Consiliului Guvernatorilor BCDMN.

Documentul semnat de guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, și președintele BCDMN, Ihsan Ugur Delikanli, prevede crearea cadrului necesar pentru facilitarea colaborării între părți și extinderea asistenței tehnice în domeniul bancar.

Memorandumul oferă noi oportunități de atragere a expertizei internaționale în domenii de interes sporit pentru BNM din partea țărilor din regiunea Mării Negre.

BCDMN a fost constituit în baza Acordului semnat pe data de 30 iunie 1994 la Tbilisi de către 11 state participante la Cooperarea Economică a Mării Negre, inclusiv R. Moldova.

Foto: bnm.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *