Pacea lui Dodon = căderea Cortinei de Fier

Manifestațiile de protest ale opoziției extraparlamentare din Republica Moldova împotriva sistemului mixt de vot au fost acțiuni de PR politic prin care liderii celor două formațiuni politice, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate, au transmis susținătorilor că “nu pleacă în vacanță, și că vor apăra democrația”.

Andrei Năstase și Maia Sandu au anunțat că viitoarea acțiune de protest va avea loc pe 17 septembrie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Presupun, că până la mijlocul lunii septembrie, cei doi, vor apăra democrația moldovenească de pe litoral.De aici.

Nimic nu e ceea ce pare a fi.

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că va expulza 755 de diplomați americani, ca răspuns la sancțiunile economice împotriva Moscovei votate de Congresul Statelor Unite. Să aibă Washingtonul un număr atât de mare de diplomați americani acreditați în Federația Rusă? Datele publice vorbesc despre un număr de doar trei sute de lucrători diplomatici,  personalul local rus, angajat în consulate Statelor Unite pentru activități de emiterea vizelor ori de altă natură se ridică la aproximativ nouă sute de persoane. Probabil, reducerea de personal, anunțată de președintele rus îi va afecta pe aceștia. În acest caz, din lipsă de personal tehnic, procedura pentru obținere unei vize în Statele Unite va mai fi îndelungată.  Rușii vor mai avea încă un motiv pentru a-l înjura pe Uncle Sam. De aici.

Nimic nu e ceea ce pare a fi.

Într-un interviu pentru televiziunea Rossia-24,Dmitrii Rogozin a spus că România că este o „marionetă a Statelor Unite”. Oficialul rus a declaratcă, împreună cu balticii și britanicii, politicienii români sunt unii dintre cei mai buni instigatori ai tuturor campaniilor antiruse, împreună cu balticii şi britanicii”. Întrebat despre posibilele măsuri de răspuns, Rogozin a subliniat că sancţiunile vor fi aplicate „la momentul şi locul potrivit” şi a insistat că Rusia „ştie cum să răspundă”. Rogozin are de ce să fie supărat: atunci când există voință politică geografia poate să se răzbune. Bucureștiul oficial a demonstrat că geografia poate să se răzbune. Iulian Chifu a explicat că accesul oficialilor ruși în enclava separatistă transninstreană, sau Republica Moldova, nu este posibil atât timp cât interdicțiile Ucrainei și ale Uniunii Europene funcționează. Oficialul rus s-a urcat la bordul avionului de linie al companiei aeriene S7 și a verificat dacă această lege funcționează ori nu. S-a convins că da. De aici.

Nimic nu e ceea ce pare a fi.

Președintele Igor Dodon vorbește despre pace pe Nistru și reintegrarea statului moldovean. Domnia sa acuză Guvernul și majoritate parlamentară de la Chișinău că ar tensiona intenționat relațiile moldo-ruse. Președintele moldovean spune că, acest lucru urmărește împiedicarea apropierii dintre cele două maluri ale Nistrului. „Împăcarea cu Transnistria ar însemna că nici Unire nu va fi, nici NATO nu va ajunge pe Nistru”, a declarat șeful statului moldovean. De aici.

Președintele Dodon vrea să aducă pacea pe Nistru. Pace pe Nistru? Depinde din care unghi privești.

Amintesc că, la 7 iulie 2017,  Duma de Stat a Federației Ruse a votat pentru păstrarea trupelor militare ruse în regiunea transnistreană. Potrivit proiectului adoptat, forțele de menținere a păcii din regiunea nerecunoscută nu pot fi înlocuite, astfel, Duma rusească a condamnat toate apelurile Chișinăului oficial de demilitarizare a trupelor ruse dislocate în stânga Nistrului și de respectarea deciziilor summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999.

Pacea președintelui Dodon înseamnă căderea Cortinei de Fier pe Prut.

Nu-i așa că nimic nu e ceea ce pare a fi?

Victor Nichituș

Foto: captură video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *