Șef important de la Vamă, reținut de procurorii și ofițerii anticorupţie

 Șeful Biroului vamal Nord a fost reținut, miercuri, de ofițerii și procurori anticorupție în urma mai multor percheziții, efectuate, pe parcursul acestei zile, la biroul și domiciliul acestuia.

Funcționarul este suspectat de abuz de serviciu și a fost reținut pentru 72 de ore.

Potrivit ordonanței procurorului, șeful Biroului, urmărind un interes personal, ar fi dat indicații unor subalterni de-ai săi să creeze intenționat impedimente unui agent economic, specializat în importul de lemn netivit din Ucraina. Acesta ar fi fost supus unor verificări suplimentare mai aspre, fiind obligat să achite taxe vamale neîntemeiate. Asta chiar dacă agentul economici era în lista contribuabililor mari care beneficia de un regim facilitat în vamă.

Chiar daca agentul economic era pe coridorul verde, la indicația șefului BV Nord, acesta era transferat pe culoarul roșu, ceea ce presupune un control mai riguros. Chiar și așa, în urma acelor verificări nu au fost identificate nereguli sau alte abateri, ceea ce denotă o hărțuire intenționată a agentului economic.

Ca rezultat al acțiunilor ilegale ale colaboratorilor vamali, agentul economic ar fi fost nevoit să returneze marfa în Ucraina, motiv pentru care, bugetul de stat nu a primit plățile vamale care puteau fi achitate, iar firmei i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200 mii de lei.

Șeful BV Nord riscă o amendă de peste 2000 de u.c. sau închisoare de la 2 la 6 ani, precum și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Potrivit CNA, bănuitul figurează într-un alt dosar pornit pe faptul neglijenţei de serviciu admise de acesta.

Foto: cna.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *