Promo-LEX bate alarma în privința situației școlilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului

Situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană rămâne a fi una critică, constată, într-un comunicat, Asociaţia „Promo-LEX”.

Potrivit Asociației „Promo-LEX”, citată de trm.md, unii directori de şcoli au fost preîntâmpinați din timp la telefon despre interzicerea intonării imnului de stat și arborării drapelului Republicii Moldova la festivitatea consacrată începerii noului an școlar.

„Încălcarea dreptului la educație pentru elevii celor opt școli cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană a devenit o normă după ani de abuz din partea administrației din stânga Nistrului. Și în acest an careul a fost unul mai puțin solemn în aceste instituții de învățământ”, se menționează în comunicat.

Totodată, potrivit Asociației „Promo-LEX”, la careurile școlare au participat și reprezentanți ai miliției din stânga Nistrului.

„Prin prezența lor la evenimentele de deschidere a anului școlar, reprezentanții miliției continuă să intimideze elevii și profesorii. În acest an, ei au putut fi observați la Gimnaziul din satul Corjova, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, dar și Gimnaziul din satul Roghi. De menționat este că la Gimnaziul din satul Roghi s-au deplasat un număr mai mare de milițieni, comparativ cu anii precedenți, în preajma instituției au fost observate trei autovehicule și aproximativ 10 reprezentanți ai miliției”, precizează sursa citată.

Foto: vremeanoua.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *