Fost consilier al premierului Filat, propus de PD la funcția de ministru al Apărării

Vicepreşedintele PPE, Eugen Sturza, fost consilier al premierului Vlad Filat, a fost propus de coaliția de guvernare pentru funcţia de ministru al Apărării.

„Am luat decizia ca astăzi, prim-ministrul să înainteze președintelui ţării numele persoanei care va conduce Ministerul Apărării. Este vorba despre cel care deține funcția de vicepreședinte al PPEM, iar anterior a activat în cadrul Cancelariei Guvernului, ceea ce i-a permis să înțeleagă în detaliu modul în care funcționează instituțiile statului. Candidatul înaintat de Coaliția de guvernare este Eugen Sturza. În cazul în care candidatura nu va fi acceptată de președintele țării, o spun de pe acum foarte clar, că noi vom înainta a doua oară președintelui aceeași candidatură”, a declarat liderul democrat Vlad Plahotniuc în cadrul unui briefing de presă.

Referitor la o posibilă reacție a lui Dodon, Plahotniuc a spus că există deja o decizie a Curții Constituționale din ianuarie 2017, care spune foarte clar că șeful statului este obligat să numească o candidatură înaintată în mod repetat.

Eugen Sturza este absolvent al Facultății de Finanțe, ASEM. Între 2009 și 2013 a fost consilier al premierului Vlad Filat, iar între 2013 și 2015 a fot șef al Cabinetului premierului Leancă.

Anterior, în presă s-a vehiculat că viitorii candidați ai PD la funcția de ministru al Apărării ar putea fi

Foto: ea.md

2 Responses to Fost consilier al premierului Filat, propus de PD la funcția de ministru al Apărării

  1. Victor says:

    Nu văd nici o problemă. Maia și azi e devotată lui Filat, dar văd că Plaha are intenții anume cu ea să facă coaliție parlamentară.

  2. Rustin says:

    Deam dă-l în m… de Filat cu neamu lui. Da-ți să vedem ce poate face băiatul? Decât să ne bage Dodon un bleg de mercenar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *