O misiune a FMI vine la Chișinău

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla în vizită la Chișinău în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie pentru a efectua cea de-a doua evaluare a Programului cu R. Moldova, a anunţat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.

În cadrul vizitei urmează să fie discutat proiectul bugetului de stat pentru anul 2018. „Imediat după aceasta vom putea să venim deja cu proiectul legii bugetului în Parlament”, a menționat ministrul, citat de Moldpres. El a mai adăugat că „în linii mari” politica fiscală pentru anul viitor a fost discutată cu FMI.

Pe parcursul a două săptămâni, misiunea FMI va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins de autorități în implementarea programului, în contextul primei evaluări a programului autorităților, susținut de FMI prin Mecanismele de finanțare EFF (Mecanismul de finanțare extinsă) și ECF (Mecanismul extins de creditare).

Prima evaluare a programului economic susținut de FMI a fost efectuată de o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional condusă de Ben Kelmanson în perioada 14-28 februarie a.c. Moldova are acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (178,7 mil. USD). Prima tranșă în sumă de 35,9 mil. de dolari a fost acordată imediat după aprobarea acordului.

Foto: activenews.ro

One Response to O misiune a FMI vine la Chișinău

  1. Arcadie says:

    Sper ca Maia si Nastase nu vor resusi sa seintilneasca cu aceasta delegatie si sa le arunce din nou niste sperietori inventate. Inteleg ca opozitiei ii convine ca Moldova sa fie nefinantata si in saracie, dar totul are o limita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *