Patru  poliţişti, cercetați penal pentru corupție

Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei din Chişinău şi unul din Călăraşi au fost reţinuţi de către ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuiţi de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

Aceştia i-ar fi promis unei femei muşamalizarea unui dosar de fals de acte publice în schimbul a 3350 de euro.

Un alt figurant al dosarului este o poliţistă, aflată în concediu de îngrijire a copilului, care este cercetată în stare de libertate.

Potrivit denunţătoarei, la începutul lunii septembrie, aceasta a fost contactată telefonic de un ofiţer de urmărire penală din cadrul Direcţiei Poliţie Chişinău. Poliţistul i-ar fi spus că are la examinare un material privind deţinerea şi păstrarea de către ea a documentelor false. Ca să soluţioneze dosarul, denunţătoarea ar fi contactat o veche cunoştinţă, o poliţistă aflată în concediu de maternitate, rugând-o s-o ajute să rezolve problema.

Potrivit declaraţiilor denunţătoarei, dar şi a probelor acumulate, poliţista i-ar fi promis să intermedieze soluţionarea dosarului contra sumei de 3350 de euro. În scurt timp, declaranta a fost informată că este o soluţie pozitivă în cazul ei şi că urmează să transmită banii. Astfel, banii, au fost transmişi în două tranşe sub controlul CNA. Operaţiunea a finalizat cu documentarea întregii reţele de persoane implicate şi reţinerea a trei poliţişti.

Toţi trei au fost escortaţi la sediul CNA, unde au fost reţinuţi pentru 72 de ore. În privinţa poliţistei nu a fost posibilă aplicarea măsurii preventive, deoarece este internată într-o instituţie medicală cu copilul minor. Ea este însă cercetată, împreună cu complicii săi, pentru aceleaşi fapte de corupţie.

Persoanele vizate în dosar riscă până la 10 ani de detenție.

Foto: cna.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *