O nouă rundă în formatul „5+2” în problema transnistreană va avea loc în luna noiembrie

Reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor din formatul „5+2” în procesul de reglementare a conflictului transnistrean s-au reunit într-o ședință la Guvern, în contextul pregătirilor pentru Reuniunea ministerială a OSCE de la Viena.

Participanții la dialog au constatat că există premise reale pentru convocarea până la sfârșitul lunii noiembrie a.c. a unei noi reuniuni în formatul „5+2”. În cadrul acesteia urmează să fie actualizată agenda de negocieri.

O chestiune în rezolvarea căreia s-a avansat mult este deschiderea, în timpul apropiat, a podului de la Gura Bâcului. Au fost înregistrate progrese şi în ceea ce priveşte apostilarea diplomelor emise de instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană. Părțile s-au referit, de asemenea, la evoluțiile privind înregistrarea automobilelor din regiunea transnistreană, asigurarea conexiunii telefonice dintre cele două maluri ale râului Nistru, precum și transportarea produselor și mărfurilor pe calea ferată prin regiunea transnistreană.

Potrivit Guvernului, prioritare pentru agenda de negocieri rămân a fi şi subiectele ce ţin de buna funcţionare a școlilor cu predare în baza grafiei latine, accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Râbnița şi eliminarea obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului.

În procesul de negocieri în formatul „5+2” a diferendului transnistrean, în calitate de mediatori și observatori, sunt implicați reprezentanți ai OSCE, ai Federației Ruse, ai Ucrainei, ai SUA și ai UE.

Foto: gov.md

One Response to O nouă rundă în formatul „5+2” în problema transnistreană va avea loc în luna noiembrie

  1. miroslav says:

    pana Rusia, nu are interes, dar Rusia n-o sa aiba niciodata interes sa rezolve acest conflict, pentru ca-i convine perfect – nimic nu se v-a rezolva
    doar daca in urma sanctiunilor devastatoare economiei lor, n-o sa fie impusi sa se retraga dar aici evident avem nevoie de ajutorul occidentului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *