FMI a revizuit în scădere prognoza creșterii economiei R. Moldova

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere prognoza creşterii economiei Moldovei a treia oară de la începutul anului. Astfel, Fondul consideră că, în 2017, creşterea va fi de 3,5%, deşi în octombrie prognoza era de 4%, iar în aprilie chiar de 4,5%.

Despre aceasta se menţionează în materialele FMI, publicate în urma Misiunii de evaluare în cadrul celei de-a doua revizuiri a Programului încheiat cu Guvernul RM în baza Mecanismului de finanţare extinsă(EFF) şi Mecanismului extins de creditare (ECF).

Misiunea a analizat ultimele evenimente economice şi progresul în realizarea Programului, a actualizat datele, a evaluat perspectivele macroeconomice, precum şi a discutat cu autorităţile politicile macroeconomice care urmează a fi implementate pe viitor.

Experţii FMI au menţionat că Moldova a beneficiat de o perioadă de stabilitate economică și financiară relativă de la ultima rundă de consultări Creșterea economică s-a restabilit în urma crizei și se va tempera în 2017 până la circa 3,5%. Inflația, care a atins un nivel maxim de peste 13% în 2015, a înregistrat o descreștere rapidă, însă a depășit nivelul țintă pentru septembrie 2017, atingând 7,6%, în mare măsură din cauza șocurilor ce țin de ofertă.

Executarea bugetului a fost bună în 2017, pe fundalul performanței robuste la venituri. Deși s-au înregistrat întârzieri la capitolul investițiilor capitale, cheltuielile sociale prioritare au fost realizate în volumul scontat. Deficitul contului curent a crescut până la nivelul de circa 6% din PIB în prima jumătate a anului 2017, dar în condițiile unor intrări semnificative de valută, leul moldovenesc s-a apreciat cu 10,9% în raport cu dolarul SUA, în timp ce rezervele brute s-au majorat până la $2,629 mlrd. la finele lunii septembrie.

Potrivit experţilor FMI, perspectivele pentru R. Moldova sunt favorabile. Pe termen mediu, Fondul prognozează o creștere economică de circa 4%, fiind afectată negativ de factori demografici. În anii următori, intermedierea financiară eficientă va constitui un factor cheie al creșterii economice pe intern, în timp ce redresarea durabilă a cererii externe din contul principalilor parteneri comerciali va veni în susținerea creșterii exporturilor. În contextul politicilor bugetare curente, riscul ca Moldova să se confrunte cu probleme în deservirea datoriei rămâne scăzut, iar dinamica generală a datoriei publice are un caracter sustenabil.

În opinia experţilor Fondului, în Moldova se atestă în continuare riscuri semnificative. Printre acestea se numără incertitudinea pe plan politic, în contextul viitoarelor alegeri parlamentare, riscurile macrofinanciare legate de tergiversarea eforturilor decisive de curățare a sectorului financiar și riscurile legate de menținerea ritmului intens de implementare a reformelor pe parcursul unei perioade îndelungate, cu scopul impulsionării ritmului creșterii economice sustenabile.

Infotag

Foto: masapresei.ro

2 Responses to FMI a revizuit în scădere prognoza creșterii economiei R. Moldova

  1. miroslav says:

    oscilatiile sunt normale
    prognozele se fac la un moment fix insa mereu parvin circumstante, este economia unei tari totusi… important ca oricum se pastreaza tendinta de crestere datorata stabilitatii politice si suportului FMI,BM si a partenerilor de dezvoltare!

  2. Eugen says:

    Pana la urma cresterea economica este. Pentru asta si este prognoza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *