După Erevan, Dodon s-a oprit la Moscova: Moldova simte necesitatea acută pentru investiții și din Vest, şi din Est

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, care a făcut o vizită de două zile în Armenia, la întoarcere spre Chișinău a făcut o escală la Moscova, unde a reușit să aibă câteva întrevederi și pentru a participa la evenimente.

„Prima întrevedere am avut-o cu copreședintele mișcării „Delovaia Rossia”, binecunoscutul antreprenor, Andrei Nazarov. În cadrul dialogului, am discutat modul în care sunt realizate înțelegerile privind investiţiile mediului de afaceri din Rusia în economia Moldovei, înțelegeri la care s-a ajuns în timpul vizitei delegaţiei „Delovaia Rossia” în ţara noastră, în vara acestui an”, a menționat Igor Dodon pe o rețea de socializare.

Cei doi au convenit să organizeze la Chișinău un forum de afaceri al oamenilor de afaceri din Moldova și Rusia în luna mai 2018.

„Moldova simte o necesitate acută de investiţii – și din Vest, şi din Est. Este important ca atât investiţiile în economia moldovenească cât şi activitatea businessului străin în ţara noastră să se desfășoare liber, fără să fie stânjenite de factorul politic”, a mai menționat Igor Dodon.

Foto: fb.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *