Un nou Marș al Unirii de amploare va avea loc în R. Moldova

Platforma Unionistă Acțiunea 2012, una din asociațiile parte a Alianței pentru Centenar, care a organizat Marșul Unirii de la 2 decembrie a.c. din Chișinău, a anunțat că în R. Moldova va avea loc un nou Marș al Unirii.

„Următoarea manifestație stradală de amploare în Chișinău va avea loc pe 25 martie 2018, în contextul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu României”, se arată într-un comunicat al Acțiunii 2012.

„Anul 2018 este o ocazie de neratat pentru România. După aderarea la NATO și la UE, Bucureștiul trebuie să își stabilească următorul proiect de țară: unirea cu R. Moldova. Dacă 1918 este anul Marii Uniri, să facem din 2018 anul Marii Reuniri”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

La Marșul Unirii care a avut loc la 2 decembrie au participat circa 3000 de persoane.

Foto: radiochisinau.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *