Premierul Pavel Filip i-a informat pe ambasadorii occidentali ce are de gând să facă Guvernul în 2018

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, ieri, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale UE, SUA şi Turciei acreditaţi la Chișinău, precum şi cu reprezentanții partenerilor de dezvoltare.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind progresele înregistrate în acest an în implementarea reformelor și au discutat despre prioritățile pentru anul 2018.

În context, Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că remanierile în componența Cabinetului de miniștri au ca scop depolitizarea Guvernului, astfel încât pe parcursul anului viitor, care este unul electoral, procesul de implementare a reformelor să nu scadă din intensitate.

„După reforma structurală, un concurs obiectiv și transparent de selectare a secretarilor de stat, următoarea etapă s-a produs astăzi – depolitizarea Guvernului. Nu vreau ca Executivul să fie paralizat de goana electorală, dar îmi doresc ca instituțiile guvernamentale să fie concentrate nemijlocit pe implementarea reformelor”, a accentuat Pavel Filip, potrivit serviciului de presă al Guvernului.

Referindu-se la planurile de viitor, Pavel Filip a specificat că prioritățile pentru 2018 rămân integrarea europeană și reintegrarea țării. Vorbind despre procesul de reglementare transnistreană, prim-ministrul a menționat că Executivul va fi proactiv în perioada care urmează.

„Vom veni cu multe propuneri și inițiative, astfel încât să epuizăm cel puțin problemele din coșul întâi și să oferim confortul necesar cetățenilor din regiune”, a spus Pavel Filip.

Ambasadorii acreditați la Chișinău şi partenerii de dezvoltare au urat succes Guvernului în noua componență, încurajându-l să rămână în continuare axat pe realizarea agendei de reforme și pe îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate față de partenerii de dezvoltare. Oficialii au exprimat disponibilitatea de a oferi în continuare asistența necesară în acest proces, sub formă de expertiză și sprijin financiar.

Foto: gov.md

3 Responses to Premierul Pavel Filip i-a informat pe ambasadorii occidentali ce are de gând să facă Guvernul în 2018

  1. Boris says:

    Nu ma intereseaza ce va face Filip. Important eu sa vad ca economia continua sa creasca, coruptii sunbt bagati in continuare la puscarie si Moldova merge spre UE.

  2. Serghei says:

    Guvernul in 2018 o sa raspoarne muntii, pentru ca e an electoral )). O sa fie multe schimbari spre bine

  3. mihai says:

    Atit timp cit in fruntea Guvernului sta Filip si Plahotniuc, situatia va fi sub control si economia va creste mai mult decir 4% care sunt in prezent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *