Ce a reușit Parlamentul în sesiunea de toamnă

În cadrul sesiunii de toamnă, Parlamentul a adoptat 325 de acte legislative, inclusiv reforma electorală, pachetul energetic, pachetul financiar bancar și reforma Guvernului. 

Despre aceasta a anunțat spicherul Andrian Candu la încheierea, la 22 decembrie, a sesiunii de toamnă.

Potrivit președintelui Parlamentului, în sesiunea de toamnă, activitatea Legislativului s-a axat pe controlul parlamentar, reușindu-se organizarea mai multor audieri publice la care au participat în total câteva sute de persoane.

Președintele Parlamentului a menționat că sincronizarea acțiunilor Legislativului și Guvernului pentru promovarea agendei de reforme prioritare a continuat și în acest an, astfel că s-a reușit votarea celor mai multe legi din foaia de parcurs înregistrate în Parlament. Andrian Candu a declarat că a fost instituit un grup de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media.

Candu a mai spus că a fost lansată inițiativa de restructurare a Secretariatului Parlamentului, care va trebui să aducă o economie a banilor publici de peste 30 mil. de lei și o reducere a numărului angajaților cu cca 40%.

În sesiunea de toamnă a fost elaborat și am primit avizul de la Curtea Constituțională pentru introducerea obiectivului național de integrare europeană în Constituție, iar acest lucru, după cum spune Andrian Candu, va garanta continuarea și după 2018 a parcursului european susținutmajoritatea cetățenilor.

Foto: parlament.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *