Președintele Dodon reacționează nervos

Președintele Igor Dodon a comentat hotărârile de ieri ale Curții Constituționale prin care s-a decis suspendarea acestuia în cazul numirii unor membri ai Guvernului și în cel al legii anti-propagandă.

„După cum am promis, nu voi ceda în niciun caz în fața guvernării. Nu voi accepta candidaturi compromise și nu voi semna legi care contravin intereselor cetățenilor”, a menționat Dodon pe o rețea de socializare.

Igor Dodon a menționat că alegerile parlamentare vor fi declanșate în câteva luni, astfel că după acestea vor fi reparate lucrurile și în Guvern, și în Parlament, și în Curtea Constituțională.

„Este inadmisibil ca cetățenii care au jurat credință statului român să decidă politica statului moldovenesc”, a criticat Dodon membrii Înalții Curți.

Cu referire cu cazul legii anti-propagandă, Dodon a declarat că aceasta constituie un abuz evident asupra libertății de informare a cetățenilor R. Moldova, „o cenzură bazată pe duble standarde, în stilul democraților, aflați la guvernare”.

Șeful statului a mai spus că în acest an va fi dată lupta decisivă, îndemnând cetățenii la „consolidarea tuturor forțelor patriotice împotriva guvernări eurounioniste”.

Foto: presedinte.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *