Vicepremierul Iurie Leancă pleacă la Bruxelles; Ce mesaj are de transmis în capitala UE

Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, va efectua, între 22 și 23 ianuarie, prima sa vizită de lucru la Bruxelles, unde va avea un șir de întrevederi importante cu mai mulți decidenți din Uniunea Europeană.

Iurie Leancă va informa partenerii europeni despre angajamentul Guvernului de la Chișinău de a accelera reformele în domenii cheie, în mod special, cel al justiţiei și luptei împotriva corupției.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană va discuta despre sprijinul financiar pentru R. Moldova, valorificarea la maximum a potenţialului zonei de liber schimb, dar și despre materializarea oportunităților oferite în cadrul Parteneriatului Estic.

„Merg la Bruxelles să transmit un mesaj clar că R. Moldova își dorește cu adevărat reformarea mai multor domenii în care încă există probleme. Sunt convins că prin promovarea reformelor într-o manieră coerentă vom reuși să impulsionăm substanțial dialogul cu UE pe diverse paliere, astfel încât cetățenii să resimtă cât mai curând beneficiile apropierii de UE”, a declarat Iurie Leancă.

În această săptămână vicepremierul Iurie Leancă a avut o ședință de lucru cu ambasadorii statelor UE acreditați la Chișinău, dar și cu reprezentanții mai multor instituții naționale pe diverse subiecte ce țin de agenda bilaterală RM-UE.

Foto: moldova.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *