Iurie Leancă: „Cu și prin România”

Integrarea europeană a R. Moldova se va face „cu și prin România”, a declarat la București, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, în cadrul unei întrevederi a Teodor Meleșcanu, ministrul român de Externe.

Cei doi oficiali au abordat aspecte prioritare privind cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și România.

Iurie Leancă a adus mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul multilateral acordat R. Moldova, care are un impact pozitiv nemijlocit asupra vieții cetățenilor.

Demnitarii au făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte în derulare și s-au pronunțat pentru continuarea implementării acestora în termenii asumați. O atenție specială a fost acordată proiectelor cu caracter energetic, realizarea cărora va asigura o independență mai mare a R. Moldova în domeniu.

De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost împărtășită ideea că apropiata vizită la Chișinău a prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, va impulsiona relațiile dintre cele două state printr-o abordare pragmatică și concretă a calității dialogului bilateral. Oficialii s-au referit la necesitatea aplicării mecanismelor de cooperare între Republica Moldova în domeniile comercial-economic și social-cultural, un rol special revenindu-le ședințelor comune ale Guvernelor de la Chișinău și București.

Iurie Leancă se află în România într-o vizită de lucru în perioada 19-21 februarie a.c.

Foto: gov.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *