Ședință comună a Guvernului R. Moldova și cel al României; Bucureștiul ar putea finanța anumite proiecte în R. Moldova

O ședință comună a Guvernelor României și R. Moldova ar putea fi organizată în prima jumătate a acestui an.

Despre aceasta s-a anunțat în cadrul conferinței de presă susținută la Chișinău de către premierii Pavel Filip și Viorica Dăncilă.

Printre chestiunile de pe agenda viitoarei ședințe ar putea figura și proiectele propuse pentru a fi finanțate de București din contul unui credit nerambursabil.

Pavel Filip și Viorica Dăncilă au vorbit despre principalele subiecte de pe agenda relațiilor dintre cele două state, în special sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova, dar și majorarea investițiilor românești, potrivit Radio Chișinău. În acest context, ei au anunțat că reprezentanța companiei românești Transgaz a fost desemnată câștigătoarea concursului de privatizare a companiei Vestmoldtransgaz care va gestiona gazoductul Ungheni-Chișinău.

Sporirea cooperării energetice dintre cele două state, în special prin construcția gazoductului respectiv care va contribui la securitatea energetică a R. Moldova este unul din proiectele prioritare ale celor două state, dar care are și o importanță regională, au declarat Pavel Filip și Viorica Dăncilă.

Foto: ipn.md

2 Responses to Ședință comună a Guvernului R. Moldova și cel al României; Bucureștiul ar putea finanța anumite proiecte în R. Moldova

  1. Daniel says:

    este o vizită istorică, totuși acuma e momentul cînd relațiile moldo-române au atins apogeul său!

  2. Serafim says:

    Chiar avem nevoie de unele proiecte finațate si puse in paractica fiindca România și Republica Moldova nu au o relație simplă dintre două state vecine, dar o relație de suflet. Și numai Romînia a fost și este intodeauna cea care ne sprjină pe diverse dimensiuni. Acest lucru este foarte important pentru noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *