Nicolae Timofti: „Alegerea europeană a R. Moldova nu înseamnă ostilitate față de CSI”

Președintele, Nicolae Timofti, consideră că alegerea europeană a R. Moldova nu înseamnă ostilitate față de partenerii noștri din CSI, inclusiv Federația Rusă. O declarație în acest sens, șeful statului a făcut la 26 iunie cu ocazia semnării Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE.

În declarația sa, Timofti a afirmat că „Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a fost, până în prezent, sensul activității mele, în calitate de președinte. Este și prioritatea absolută a actualei guvernări.”

„Pentru noi, apropierea de Uniunea Europeană înseamnă mai multe locuri de muncă, salarii și pensii mai mari, dar și garanția respectării drepturilor și libertăților omului”, a menționat șeful statului, care a amintit că de două luni moldovenii au posibilitatea să călătorească în Europa în condițiile regimului liberalizat de vize.

„Vreau să vă felicit din toată inima pentru că ați crezut și ați muncit pentru ca evenimentul de pe 27 iunie să se producă. Muncitori, învățători, agricultori, funcționari, militari, jurnaliști, diplomați, politicieni, și alții – cu toții împreună am făcut ce am știut mai bine pentru a ajunge în pragul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, a spus Nicolae Timofti.

Președintele a amintit de dimensiunile economice ale UE și de oportunitățile comerciale și economice pe care le vor avea producătorii moldoveni pe o piață cu 500 de milioane de consumatori.

„Alegerea europeană a R. Moldova nu înseamnă ostilitate față de partenerii noștri din CSI, inclusiv Federația Rusă. Cred că aceste țări, cu care avem relații tradiționale de cooperare, vor avea doar de câștigat având alături o Moldovă mai puternică şi mai prosperă”, a declarat Timofti.

Șeful statului și-a exprimat speranța că Parlamentul de la Chișinău va ratifica în scurt timp Acordul de Asociere, urmând ca țara să traverseze o perioadă la fel de importantă ca cea de până acum – să implementeze prevederile Acordului de Asociere.

„De prestația noastră ulterioară va depinde și realizarea următorului obiectiv de politică externă al R. Moldova – obținerea unei perspective clare de aderare la UE”, a spus Nicolae Timofti.

Puterea.info amintește că Acordul de Asociere a R. Moldova la UE va fi semnat vineri, 27 iunie, la Bruxelles, de către premierul Iurie Leancă. Un decret în acest sens a fost semnat zilele trecute de către președintele Nicolae Timofti, care a spus că este corect și benefic pentru țară ca Iurie Leancă semneze documentul. | PUTEREA.info

Foto: presedinte.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *