Săptămâna trecută, Vama a încasat circa 400 mil. de lei

În perioada 12-18 martie 2018, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 393,3 milioane lei, fiind perfectate per total 10 363 de declarații vamale.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 120 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. În perioada vizată, au fost întocmite 60 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 164 664 lei.

În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 79 867 de traversări. Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 14 681 și, respectiv, 13 389 de traversări.

Foto: realitatea.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *