Spicherul Candu de Ziua Unirii la București: „Relația moldo-română este matură și caldă”

„La 100 de ani de la Actul Unirii din 1918, spre mare regret, avem de a face, iarăși, cu dorința unora de a decide în locul nostru – cum trebuie să trăim și încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe și indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid și a propagandei sofisticate, se încearcă să arate cetățenilor noștri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva”.

Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului României, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Andrian Candu, împreună cu o delegație a Parlamentului și reprezentanți ai Guvernului R. Moldova, participă la ședința solemnă a Parlamentului României.

Potrivit lui Andrian Candu, presiunile economice și politice din afară urmăresc distorsionarea valorilor românești și europene, iar războiul propagandistic subminează declarațiile de suveranitate și independență ale R. Moldova și urmăresc revenirea în spațiul geopolitic rusesc.

Ceea ce este absolut vital pentru Moldova, ține de consensul pe care ne dorim să-l avem din partea clasei politice românești cu privire la caracterul privilegiat al relațiilor noastre și susținerea integrării europene ca unică opțiune de civilizație și dezvoltare, a spus președintele Parlamentului.

Potrivit lui, relația moldo-română este matură și caldă, bazându-se pe valori și interese comune. Putem construi împreună poduri, drumuri și afaceri, putem demola granițele spirituale prin Limba Română, ca fundament de coeziune între noi.

La ședința  solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului României, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, participă Andrian Candu împreună cu o delegație a Parlamentului și reprezentanți ai Guvernului R. Moldova.

Basarabia, gubernie în Rusia țaristă între 1812-1917, s-a proclamat Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917, iar după Revoluția bolșevică din octombrie, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării a votat unirea cu Regatul României. Timp de 22 de ani, până la 28 iunie 1940 Basarabia a fost provincie în Regatul României.

Foto: parlament.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *