DOC. A fost publicat proiectul Programului „Armata Profesională”

Proiectul Programului „Armata Profesională 2018-2021” a fost publicat de Ministerul Apărării pentru a fi consultat de autoritățile publice centrale, locale, instituțiile, precum și cetățenii R. Moldova.

Programul are drept scop identificarea domeniilor de dezvoltare ale Armatei Naţionale şi prioritizarea acestora în funcţie de resursele alocate. La realizarea prezentului Program s-au luat în calcul riscurile și amenințările la adresa securității statului, alocările bugetare şi resursele adiţionale aflate la dispoziţie.

Implementarea va fi efectuată etapizat, pe parcursul anilor 2018-2021, iar procesul va aborda, prioritar, cele mai stringente probleme ce afectează activitatea Armatei şi condiţiile de executare a serviciului de către militari.

Programul de profesionalizare a Armatei Naţionale presupune înlocuirea militarilor în termen cu militari prin contract precum și transformări profunde la nivelul organizării, dotării cu echipament, armament şi tehnică de luptă moderne, instruirii şi activităţii instituţiei de apărare.

Programul este axat pe două aspecte de importanţă majoră pentru Armata Naţională. Primul scoate în evidenţă importanţa şi rolul militarului în cadrul sistemului naţional de apărare. Al doilea aspect al Programului vizează reforma structurală a Armatei Naţionale.

Vezi aici Proiectul Programului „Armata Profesională 2018-2021”.

Foto: army.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *