Pavel Filip: „Astăzi învățăm lecțiile trecutului și punem bazele unui viitor pentru țara noastră”

Prim-ministrul Pavel Filip a comemorat astăzi eroii căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Complexul Memorial „Eternitate”. La eveniment au participat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, membrii Cabinetului de miniştri, veterani, locuitori şi oaspeţi ai capitalei.

Premierul a depus flori la monumentele „Focul veşnic”, „Stela Eroilor Moldoveni”, „Maica îndurerată” și a ținut un minut de reculegere în memoria celor căzuți. De asemenea, Pavel Filip a felicitat veteranii cu ocazia Zilei Victoriei.

Șeful Executivului a subliniat faptul că ziua de 9 mai este specială, fiind marcate concomitent Ziua Victoriei asupra fascismului și Ziua Europei. „Este o zi deosebită pentru că cinci ani apoi, după 9 mai 1945, a fost creată o nouă structură politică – Uniunea Europeană, o uniune care a dovedit că poate oferi cetățenilor țărilor membre o calitate mult mai bună a vieții și acest drum este viitorul Republicii Moldova. De aceea, astăzi învățăm lecțiile trecutului și punem bazele unui viitor pentru țara noastră”, a declarat Pavel Filip.

Premierul a mai spus că, în sprijinul veteranilor, este realizat planul de acțiuni „Memorie. Onoare. Respect”. „Oamenii, dincolo de sentimente, așteaptă și acțiuni concrete. Am aprobat un plan de acțiuni și am reușit să rezolvăm mai multe probleme cu care se confruntau veteranii. Pentru noi toți veteranii au parte de același respect, pentru că nu așa au vrut ei, dar pentru că așa a fost conjunctura, fie că au luptat pe o parte a barierei sau pe alta, ei și-au făcut datoria de țară”, a spus prim-ministrul.

Anul acesta veteranii de război vor primi câte un ajutor material în valoare de 10 mii de lei, iar persoanele care nu au participat direct în război, dar au asigurat acțiunile de luptă – câte 5000 lei.

În Republica Moldova locuiesc 871 de veterani și participanți la cel de-al Doilea Război Mondial.

Foto: gov.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *