Iurie Leancă: „De azi înainte, Moldova și UE sunt unite”

Premierul Iurie Leancă, care a semnat azi la Bruxelles Acordul de Asociere a R. Moldova la Uniunea Europeană, a rostit un discurs în limbile franceză și română. Prezentăm în continuare teze din discursul Premierului.

– De azi înainte, Moldova și Uniunea Europeană sunt unite. Este o zi istorică, ce are o semnificație specială. Și pe care aş putea-o defini printr-un singur cuvânt: viitor!
– Din 2009, de la formarea unei coaliții de guvernare pro-europene, Republica Moldova a făcut  alegerea. O alegere definitivă, de integrare europeană;
– Nu avem dreptul să facem compromisuri sau să ezităm, pentru a ne atinge obiectiv principal – cel de a deveni membru cu drepturi depline a marii familii a Uniunii Europene. Noi știm cât este de exigent acest parcurs și nu subestimăm în niciun fel dificultățile.

Teze din discursul lui Iurie Leancă în limba română:

– Pentru Moldova, Europa este cea mai clară şi grăitoare imagine a vieţii pe care ne-o dorim și pe care o vom avea – o viaţă mai bună, o viaţă demnă și o viață trăită în pace!
– Pentru aceasta, va trebui să muncim din greu. Dar cred cu tărie că vom merge înainte. Înainte, nu înapoi! Și asta, deoarece integrarea europeană ne va face mai puternici!
– Ziua de azi este istorică! Dar, în scrutinul parlamentar din toamnă va trebui să confirmăm că, într-adevăr, am ales viitorul şi că ne-am rupt de trecut! Va fi un vot determinat, care va cimenta cursul european al țării şi perspectiva de aderare la Uniunea Europeană. | PUTEREA.info 

Foto: gov.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *