Cimitirul de Onoare al Ostașilor Români din Tabăra a fost reinaugurat

Ambasadorul României în RM, Daniel Ioniță, și ataşatul apărării militar şi aero al României în Republica Moldova, colonel Cristi Ladaniuc, au  participat la 17 mai, la ceremonia de reinaugurare a Cimitirului de Onoare al Ostașilor Români din Tabăra, raionul Orhei.

Evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Eroilor.

În alocuțiunea sa, Ambasadorul României a evocat importanța acestei sărbători naționale în care sunt comemorați eroii națiunii române. Ziua Eroilor este cu atât mai importantă cu cât este marcată concomitent cu Înălțarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin.

„În această zi aducem un umil omagiu memoriei eroilor români cunoscuţi şi necunoscuţi, jertfiți pe câmpurile de luptă, în diverse momente ale istoriei noastre, inspirați de idealurile noastre naționale libertate, independență, apărarea şi reîntregirea neamului. Națiunile puternice sunt cele care nu-și uită eroii, iar România, care s-a născut prin jertfe pe câmpurile de luptă, este o astfel de națiune. În prezent suntem membri respectați și ascultați ai UE și NATO datorită eroilor neamului și urmașilor acestora care se îngrijesc de păstrarea vie a idealurilor noastre naționale.” a declarat ambasadorul Daniel Ioniță.

Un sobor de preoți condus de ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat un ceremonial religios.

Ziua Eroilor a fost declarată în România sărbătoare naţională în 1990. Este marcată în fiecare an de Ziua Înălţării Domnului.

Foto: ipn.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *