Un deputat explică de ce prezența la vot a fost scăzută

Prezența redusă la urnele de vot în cadrul alegerilor noi din municipiul Chișinău s-a înregistrat inclusiv pentru că mulți dintre locuitorii capitalei sunt plecați peste hotare. Declarația a fost făcută de deputatul socialist Vlad Batrîncea, reprezentantul candidatului PSRM la funcția de primar, Ion Ceban, transmite IPN.

Deputatul spune că în Chișinău nu sunt toți cei peste 600 de mii de cetățeni înscriși în listele electorale, circa 200 de mii dintre aceștia sunt plecați peste hotare. „Respectiv, în capitală sunt aproximativ 480 de mii și din acest număr jumătate au ieșit la vot”, a declarat Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chișinău. În opinia lui, oamenii nu au ieșit la urne inclusiv pentru că s-au dezamăgit de alegerile locale precedente, în 2015, când s-au promis multe lucruri și nu au fost realizate.

Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Liviu Vovc, persoana de încredere a candidatului PPDA, Andrei Năstase, susține că scrutinul de pe 20 mai a fost unul anticipat și era de așteptat ca prezența la vot să nu fie așa cum este în cazul unor alegeri ordinare.

Turul doi de scrutin, în care vor lupta pentru șefia Primăriei Andrei Năstase și Ion Ceban, va avea loc pe 3 iunie.

Foto: cec.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *