SUA reconfirmă sprijinul pentru R. Moldova

Perspectivele dialogului strategic moldo-american și evoluțiile în cooperarea dintre cele două state au fost discutate astăzi, de premierul Pavel Filip și ambasadorul SUA în R. Moldova, James Pettit.

Oficialii și-au exprimat convingerea că schimbul de vizite la nivel înalt și menținerea unei comunicări permanente imprimă o dinamică ascendentă relațiilor moldo-americane.

În discuții, prim-ministrul s-a referit la acțiunile Executivului în realizarea agendei de reforme, inclusiv prin prisma îndeplinirii condiţionalităţilor pentru recepționarea asistenţei macrofinanciare din partea UE.

Premierul a menționat determinarea autorităților de a avansa în continuare pe calea integrării europene, accentuând importanța sprijinului SUA, în special pe subiecte de securitate, justiție și economie.

La rândul său, Ambasadorul SUA la Chișinău a apreciat eforturile Guvernului în realizarea reformelor, beneficiile cărora vor fi resimțite în mod direct de cetățeni. James Pettit a reconfirmat sprijinul SUA pentru realizarea programelor de modernizare a Republicii Moldova.

Foto: gov.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *