„Afacere cu examene” la ASEM

Lectori ai Academiei de Studii Economice și mai mulți intermediari au fost reținuți sub suspiciunea de promovare contra cost a examenelor, tezelor anuale și de licență, dar și atribuirea de note pentru practica de producție, transmite IPN.

Centrul Național Anticorupție menționează într-un comunicat de presă că s-a reușit acumularea unui amplu material probator care vine să confirme informația preliminară.

Intermediarii, din afara instituției, erau responsabili de identificarea studenților. Contra unor sume de bani, care variau în funcție de complexitatea serviciului, intermediarii mergeau la persoane publice din cadrul ASEM, în principal la profesori, și le ofereau o parte din banii primiți pentru promovarea examenelor, o altă parte păstrând-o pentru serviciile de intermediere.

S-a stabilit că pentru un examen studentul plătea până la o mie de lei, nota pentru practica de producție costa între o mie și 1500 de lei, iar cea mai scumpă era aranjarea susținerii tezei de licență sau masterat – între 400 și 550 de euro. În consecință, studenții erau evaluați de către profesori fictiv, în mare parte fără prezența fizică la examene.

Cauza se află la faza inițială de documentare. Până acum au fost identificați în jur de 60 de profesori și alte persoane publice din cadrul ASEM față de care sunt suspiciuni rezonabile că ar fi implicate în afacerea cu examene.

CNA și Procuratura Anticorupție au descins cu percheziții la ASEM, în birourile persoanelor bănuite, la domiciliile acestora, dar și la alți membri ai rețelei. În urma acțiunilor, nouă persoane, printre care șase profesori ai ASEM și trei intermediari, au fost reținute pentru 72 de ore.

Foto: cna.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *