Ilan Șor: Nu am fost beneficiarul nici unui dolar din BEM. Voi demonstra!

Primarul orașului Orhei, Ilan Șor, nu a beneficiat de niciun dolar din banii devalizați din sistemul bancar. Mai mult, Șor declară într-un interviu la postul de televiziune RTR Moldova că a avut de suferit din urma jafului pus la cale de fostul premier Vlad Filat și de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, atât din punct de vedere financiar, cât și al imaginii sale.

Ilan Șor a declarat că atunci când a preluat conducerea Băncii de Economii la solicitarea lui Vlad Filat, banca avea o „gaură financiară” de aproximativ 250 de milioane de euro, lucru care i-a fost ascuns. Atunci, împreună cu VneșEkomomBank din Rusia a investit inclusiv resurse proprii în BEM. Dar în 2014, Filat i-a cerut 250 de milioane de euro. Ilan Șor a declarat că a refuzat din mai multe motive. „I-am spus că este imposibil din cel puțin trei motive: în primul rând financiar, apoi juridic. Iar în al treilea rând eu nu puteam să fur de la mine. Banca pentru mine era ca o floare pe care am sădit-o și a a început să înflorească, după ce a fost călcată în picioare de alții”, a declarat Ilan Șor.

Atunci Filat l-a implicat pe Veaceslav Platon, iar, în același timp, a început să pună presiuni asupra afacerilor lui Ilan Șor pentru a-l determina să-i dea banii ceruți. „Filat a început să facă presiuni pe afacerile mele – controale, amenințări. În aceste companii lucrează zeci de mii de oameni, astfel încât eu puneam în pericol viețile și familiile lor”, a declarat Șor.

În plus, atât Filat cât și Platon i-au dat asigurări că în urma acestei operațiuni BEM nu va pierde nimic, ba mai mult, va avea de câștigat, ceea ce l-a convins până la urmă să accepte cererea. „A fost cea mai mare greșeală a mea că am acceptat, dar nu mai puteam rezista presiunilor”, susține Ilan Șor.

Șor însă susține că nu a beneficiat de niciun ban devalizat din bănci, ba mai mult, el a fost cel păgubit cel mai mult. „Eu am pierdut bani, am pierdut băncile pe care le dețineam – Unibank și Banca Socială. Am pierdut o parte din cele 100 de milioane pe care le-am investit împreună cu VnelEkonomBank, dar și relațiile pe care le aveam cu oameni de afaceri din Rusia”, a enumerat Ilan Șor.

Ilan Șor s-a declarat convins că-și va demonstra nevinovăția atât în instanțele naționale, cât și internaționale. „Eu sunt sigur că voi demonstra nu doar în Moldova, dar și în instanțele internaționale că eu nu am fost beneficiarul niciunui dolar din acei furați. Eu nu mi-aș fi riscat imaginea pentru 30-40 de milioane. Imaginea mea costă mai mult. Am fost o piuliță dintr-un mecanism”, a declarat Ilan Șor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *