Alegerile din Chișinău, invalidate! Codreanu va conduce Primăria; Năstase: vom contesta

O instanță de judecată din Chișinău a declarat alegerile locale noi din 3 iunie drept ilegale. Astfel, mandatul de primar al lui Andrei Năstase de la Platforma DA nu a fost validat.

Asta după ce socialiștii au depus în instanță câteva sesizări în care menționau încălcarea legislației electorale în ziua alegerilor de către Andrei Năstase.

Liderul DA a anunțat că va contesta decizia instanței și a chemat susținătorii săi să se pregătească de proteste.

Legea prevede în asemenea cazuri că primăria va fi condusă de un interimar. Astfel, până la alegerile locale din 2019, Primăria Chișinău va fi condusă de primarul interimar Ruslan Codreanu.

În turul doi de scrutin de la 3 iunie, Andrei Năstase a acumulat circa 53 la sută din sufragii, iar contracandidatul său socialist, Ion Ceban – circa 48%.

Foto: tvc21.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *