Filip cere transparență pe subiectul invalidării alegerilor din Chișinău

În debutul ședinței Guvernului, prim-ministrul Pavel Filip s-a referit astăzi la invalidarea alegerilor locale noi din Chișinău.

Premierul a spus că în urma acestei decizii, care a bulversat opinia publică, apar speculații orientate împotriva guvernării.

„Cui folosește o asemenea decizie în mod real? Noi ca guvernare avem doar de pierdut în asemenea situație. Toate acestea se întâmplă într-un moment în care se prefigurau mai multe reușite, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Mă refer atât la dimensiunea politică, decizii importante care urmează să fie luate în următoarele zile la nivel internațional, cât și la dimensiunea financiară”, a menționat premierul.

Premierul a specificat că, deși nu poate da calificări unei decizii a instanței de judecată, își dorește să fie făcută cât mai repede claritate în această situație și  opinia publică să beneficieze de informații complete și transparente la acest subiect.

Amintim că o instanță de judecată din Chișinău a declarat, marți, alegerile locale noi din 3 iunie drept ilegale. Mandatul de primar al lui Andrei Năstase de la Platforma DA nu a fost validat.

Foto: gov.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *