Bustul unui rege al României va fi instalat în Varnița

Cu ocazia Centenarului Unirii Basarabiei cu România, un bust al Regelui Ferdinand I va fi reinstalat, la începutul lunii septembrie, în satul Varnița, raionul Anenii Noi.

Inițiativa îi aparține avocatului Iulian Rusanovschi care a reușit până acum reabilitarea și reinstalarea mai multor monumente din perioada interbelică, distruse după ocupația sovietică.

Reinstalarea bustului Regelui Ferdinand I în satul Varnița a fost aprobată în urmă cu jumătate de an în unanimitate de consilierii locali. Consiliul a dispus instalarea monumentului în curtea Școlii de Arte, pe locul unde în perioada României Mari a activat primăria din localitate, comunică Radio Chișinău.

Inaugurarea monumentului va avea loc la 5 septembrie 2018, în prezența unei delegații de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei și ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Armatei Naționale.

Un bust al regelui Ferdinand I la Varnița a fost inaugurat în 1939, dar a fost distrus în 1944-1945.

În perioada interbelică, pe teritoriul actualei R. Moldova au fost ridicate cinci busturi şi o statuie închinate regelui Ferdinand I. Acestea însă au fost distruse de sovietici.

Foto: romania-actualitati.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *