MĂCELUL porcilor! Autoritățile au adoptat mai multe măsuri pentru combaterea pestei porcine

Situația complicată  privind răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova a fost examinată ieri în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de prim-ministrul Pavel Filip.

Premierul a cerut măsuri urgente pentru a combate pesta și a preveni răspândirea bolii pe teritoriul țării noastre.

„Este nevoie de implicarea și de mobilizarea tuturor instituțiilor și autorităților. Fiecare instituție are competențe pentru a contribui la lupta cu această epidemie. Lovitura economică poate fi una foarte mare. Nemaivorbind de latura socială, pentru că în R. Moldova, practic, fiecare gospodărie de la sat, crește un porc acasă”, a subliniat Pavel Filip.

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a fost aprobat un Plan complex de acțiuni pentru a preveni extinderea pestei porcine. Potrivit acestuia, urmează a fi sacrificați peste 700 de porci din localitățile afectate de pesta porcină africană.  Proprietarii animalelor sacrificate vor fi despăgubiți. Suma care va fi alocată în acest scop se ridică la 1,5 milioane de lei.

De asemenea, va fi extinsă perioada de vânat pentru mistreți, vulpi și șacali, care sunt purtători de virus, pe tot parcursul anului, iar autorizația în acest scop va fi gratuită. Vor fi create și grupuri speciale pentru vânatul mistreților.

Totodată, va fi înăsprit și controlul la punctele de trecere a frontierei, fiind interzis importul cărnii și a produselor din carne de porc. În paralel, va fi desfășurată o amplă campanie de informare a populației despre pericolul răspândirii pestei porcine africane. Vor fi evaluate plantațiile de porumb, în scopul neadmiterii procesării ca furaje pentru animale a plantelor de porumb afectate de către mistreți.

Potrivit ANSA, de la începutul anului au fost înregistrate 22 focare de pestă porcină. În prezent, rămân active 13 focare din 6 localități din raioanele Ștefan-Vodă, Vulcănești și Cahul. Sub monitorizare sunt și 3 zone unde virusul a fost depistat la mistreți.

Situația complicată  privind răspândirea pestei porcine africane rămâne periculoasă din țările vecine, România și Ucraina. În România, recent, pesta a fost confirmată la cea mai mare fermă de porci din țară și a doua ca mărime din UE, fiind sacrificați peste 250 de mii de porci. În România a început deja vânatul mistreților care sunt principala sursă de răspândire a virusului și care ar putea migra și în R. Moldova.

Foto: capital.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *