Acțiunile Guvernului pentru 2019 în cadrul reformei pensiilor

Reforma pensiilor va continua și în 2019, prin implementarea unui mecanism care va permite recalcularea pensiilor pentru persoanele care au continuat activitatea după ce au fost pensionați.

„În primii doi ani de recalculare – 2019 și 2020, ne propunem să fie recalculate pensiile persoanelor care s-au  pensionat până la 1 ianuarie 1999. Pentru a beneficia de recalculare, persoanele trebuie să se adreseze la casele teritoriale de asigurări sociale, de la locul de domiciliu”, a spus în cadrul Clubului de presă al Guvernului Nelea Rusu, secretar de stat în domeniul asigurărilor sociale și medicale din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Clubul de presă al Guvernului a fost organizat ieri, în premieră. În cadrul primei ședințe a fost dezbătut subiectul „Reforma pensiilor. 1 octombrie – ultima etapă de valorizare”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor mass media și funcționari publici responsabili de implementarea reformei pensiilor. La eveniment a participat și Mircea Buga, consilier principal de stat al prim-ministrului în domeniul ocrotirii sănătății și dezvoltării sociale.

Foto: gov.md

2 Responses to Acțiunile Guvernului pentru 2019 în cadrul reformei pensiilor

  1. Serafim says:

    Cu asa progres spram ca in anii urmatori ne vom bucura de pensii europene daca tot vrem sa fim otara europeana.

  2. Ion says:

    Plus ca a fost anuntat azi ca va fi si o reforma a salariilor , iar cei care lucreaza la stat , vor primi salarii mai mari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *