Dodon aruncă batista pe țambalul democraților

Președintele Igor Dodon a criticat proiectul PDM cu privire la modificarea Constituției în ce privește introducerea obiectivului de „integrare europeană” a R. Moldova.

„Consider că modificarea Constituției prin introducerea punctului privind integrarea europeană este în detrimentul echilibrului din societate”, consideră Igor Dodon.

Potrivit șefului statului, țara este divizată între diferiți vectori geopolitici și intre diferite concepte de dezvoltare a țării, dar aceste dispute trebuie rezolvate pe cale electorala, poporul fiind cel care trebuie să decidă vectorul de integrare și dezvoltare.

„Eu pledez pentru echilibru social și în relațiile externe, față de Est și Vest, și pentru evitarea oricăror precedente periculoase în raport cu legea supremă a țării”, a scris Dodon pe o rețea de socializare, menționând că nici el, nici deputații socialiști nu vor susține inițiativa PD.

Amintim că, ieri, PD a lansat inițiativa cu privire la modificarea Constituției sub aspectul introducerii sintagmei „integrare europeană”. Potrivit democraților, scopul pentru care se intenţionează introducerea acestei sintagme în Constituţie este de a face şi mai clară direcţia strategică de modernizare a țării.

Foto: fb.com

One Response to Dodon aruncă batista pe țambalul democraților

  1. macar says:

    Dodon trebuie suspendat pentru totdeauna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *