Cinci posturi vacante la funcții de judecători la Curtea Supremă de Justiție

Mai mulți judecători de la Curtea Supremă de Justiție au înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cereri de demisie. CSM a aprobat în ședința de marți, 6 noiembrie, cererile magistraților, iar hotărârile urmează să fie remise Parlamentului.

Este vorba despre judecătorii Tatiana Vieru, Dumitru Visternicean, Iulia Sârcu, Valeriu Doagă și Elena Covalenco, toți magistrați cu o vechime în muncă de peste 30 de ani. Președintele CSM, Victor Micu, a declarat că este regretabil faptul că magistrații cu o experiență vastă în domeniu și care au contribuit la întărirea independenței sistemului judecătoresc pleacă din funcție.

Cererile au fost examinate în lipsa magistraților. Pentru funcțiile rămase vacante, s-a anunțat concurs.

De asemenea, în ședința de azi, CSM a aprobat cererea de demisie a judecătorului Ion Cojocari de la Judecătoria Comrat și cererea de demisie a judecătoarei Valentina Criucicova de la Judecătoria Călărași. Pe ordinea de zi mai figura o cerere de demisie, a judecătoarei Victoria Sanduța de la Judecătoria Chișinău, însă magistrata a solicitat retragerea cererii.

Foto: bizlaw.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *