Anticorupția a făcut ravagii la „Registru” și „Azil”

Şase persoane, inclusiv şefi de la CRIS „Registru” şi Biroul Migraţie şi azil au fost reţinute, luni, pentru abuzuri la eliberarea paşapoartelor, comunică Puterea.info.

Acestea, potrivit CNA, sunt bănuite de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice în interesul unor grupuri criminale. Respectivii au fost reţinuți pentru 72 de ore., iar operaţiunea a avut loc în comun cu Serviciul de securitate internă al CRIS „Registru”.

CNA precizează că este vorba despre:

  • şeful-interimar al Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei, Comrat, CRIS Registru;
  • şeful Secţiei cetăţenie, CRIS Registru;
  • şeful-adjunct al Secţiei control şi eliberarea paşapoartelor, CRIS Registru;
  • un angajat al Secţiei imigrări din cadrul Biroului Migraţie şi Azil, MAI;
  • doi intermediari

În cadrul aceluiaşi dosar este bănuit şi şeful Direcţiei imigrări şi repatriere a Biroului Migraţie şi Azil care, în urma percheziţiilor a avut nevoie de îngrijiri medicale şi este internată la Spitalul de Urgenţă unde este supusă investigaţiilor.

Potrivit ofiţerilor de urmărire penală, angajaţii Registru, în complicitate cu persoane intermediare şi reprezentanţi ai BMA, eliberau paşapoarte biometrice, falsificând identitatea beneficiarilor. Falsificarea actelor avea loc la nivelul documentelor primare. Se făceau diferite modificări în certificatele de naştere sau paşapoartele de tip sovietic: se introduceau litere suplimentare în nume, patronimic, prenume, se omiteau sau se adăugau cifre în data de naştere, se schimba în întregime informaţia despre identitatea persoanei etc. După ce se operau aceste modificări se perfectau paşapoarte biometrice.

S-a stabilit că mai multe persoane condamnate atât în Republica Moldova, cât şi în alte ţări, au primit paşapoarte cu identitate nouă.

În dosar apar cetăţeni ai Kazahstanului, Lituaniei, SUA, Belarusului, Ucrainei, despre care se ştie că au fost condamnaţi şi sunt căutaţi de Interpol pentru evaziuni fiscale, trafic de droguri, deturnare de fonduri, organizare de grupuri criminale, etc. Anchetatorii au stabilit 31 de persoane care au intrat în posesia actelor de identitate falsificate, iar preţul unui paşaport se ridica până la zece mii de euro.

Bănuiţii riscă până la zece ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați.

Foto: cna.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *