R. Moldova, invitată la exerciţii militare americane de anvergură

Forţele terestre americane (US Army) încep pe 1 mai exerciţiile Combined Resolve IV, la două poligoane de antrenament – Grafenwöhr şi Hohenfels – în Bavaria, în sud-estul Germaniei, unde 4.700 de militari din zece state membre NATO.

Cele zece state membre ale Alianţei Nord-Atlantice care trimit trupe la această a patra ediţie a exerciţiilor, care vor dura şapte săptămâni, sunt Albania, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Italia, Letonia, România, Slovenia şi Statele Unite.

Republica Moldova, Serbia şi Muntenegru, trei state partenere NATO, sunt, de asemenea, invitate să asiste la manevre.

Scopul Combined Resolve IV, „o serie de exerciţii bianuale ale Armatei americane în Europa”, este „să antreneze participanţii să acţioneze împreună într-un mediu multinaţional şi integrat şi să antreneze forţele rotaţionale US Army în Europa să fie mai flexibile, mai agile şi mai bine pregătite să opereze alături de aliaţi şi parteneri din regiune”, anunţă US Army într-un comunicat postat pe site.

Manevrele includ, între altele, un exerciţiu interarme cu muniţie reală, dar şi tehnici de antrenament virtuale.

Combined Resolve IV se va încheia pe 26 iunie, precizează forţelor terestre americane.

Mediafax

Foto: InfoPrut.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *